CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 901 / 2014
Dosar nr. 919 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii
Analizând proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.118 din 07.08.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de lege, cu următoarele observații și propuneri :
1. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare scutirea de la plata unor debite provenite din pensii , constituie sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentului proiect, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislației din domeniul asigurărilor sociale și pensiilor.
Totodată, se preconizează modificarea art.2 alin.(2) Legii nr.241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și abrogarea Legii nr.120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, și a articolului XXII din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
2. Proiectului îi lipsește formula introductivă consacrată la art.42 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Este necesară, inserarea acesteia după titlu, în următoarea formulare:
Parlamentul României adoptă prezenta lege..
3. La art.1 alin.(1), semnalăm că, potrivit art.179 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari, în termenul general de prescripție de 3 ani. În consecință, având în vedere că prezenta reglementare constituie o derogare de la reglementarea generală, sugerăm ca, potrivit prevederilor art.15 din Legea nr.24/2000, textul să debuteze astfel:
(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, debitele constituite sau care urmează a fi constituite .....
La alin.(3), pentru respectarea normelor de tehnică legislativă propunem înlocuirea sintagmei conform prevederilor alin.(1) din partea finală, cu expresia : potrivit prevederilor alin. (1).
4. La art.4, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesar ca partea dispozitivă să debuteze cu sintagma Alineatul (2) al articolului 2 .
5. La art.5, din același motiv, recomandăm reformularea textului, astfel:
Art.5.- La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă :
a) Legea nr.120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.541 din 22 iulie 2014;
b) articolul XXII din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pregătirea punerii în aplicare a Legii nr,134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.89 din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.901/08.08.2014